Don`t know what you`ve got, till is gone

Stiti cum se spune ca niciodata nu stii ce ai pana nu il pierzi? Ei eu stiam foarte bine ce am, insa parca nu pe deplin. Geamana mea, care trebuie sa intelegi ca este aproape ca o parte din mine, s-a decis aproape peste noapte ca s-a saturat de societatea nostra defecta, de secretare scarboase si oameni depresivi si s-a mutat in alta tara. Dap, nu a fost un soc, pentru ca asa e ea, ma astept la decizii astfel de dramatice si rapide din partea ei, insa totusi a fost o decizie fulger la care parca nu vroiam sa ma astept. Fara prea multe vorbe, in 3 saptamani sora mea a fost mutata, la un nou inceput, intr-o societate civilizata, care desigur nu e ca acasa (din toate punctele de vedere) insa va fi. Si eu… eu fara sa ma gandesc o secunda la mine am incurajat-o si ajutat-o cu tot ce am putut. Asta pana in momentul in care a plecat. Toate cele 3 saptamani au trecut ca o secunda iar eu m-am comportat absolut normal, interzicandu-mi sa ma afecteze aceasta chestie sau sa ma depresioneze faptul ca sora mea geamana cu care am „convietuit” timp de 24 de ani si care era o prezenta constanta si foarte importanta in viata mea pleaca si nu o voi mai vedea in fiecare zi, nu vom mai bea cafea impreuna, nu vom mai avea acea relatie speciala si nu vom ma lucra impreuna. Daca stau sa ma gandesc bine, eu nici nu am alte prietene, deoarece nu am avut niciodata nevoie si nici una nu s-a ridicat niciodata la nivelul sorei mele, astfel incat sa merite atentia mea. Vai ce greseala, si doar acum realizez cat de inchisa am fost.

Acum s-ar putea spune ca ma simt singura si parasita insa nu e asa. Eu cred ca inca nu realizez pe deplin, pentru ca m-am obligat sa nu ma las afectata si mi-am interzis sa ma gandesc la aceasta situatie. Dap, mi-am folosit creierul si nu inima si am gandit cat se poate de obiectiv situatia in care ea este fericita cu decizia ei si eu nu am nici un drept sa ma simt deprimata sau neindreptatata prin plecarea ei. Da, astfel ca nu imi aloc timp sa ma gandesc la ea, sau la ceea ce face, cum este sau ce vrea. Comunicam la telefon sau pe internet. Nu a plecat de rau sau de saracie din tara, nu a plecat la munca la capsuni, a plecat la cald si bine, si sunt convinsa ca o sa ii fie bine, ca e pe drumul cel bun.

Bineinteles ca imi lipseste, dar eu sunt un om „intreg” si nu din 2 parti, una care a plecat si una care mai este. Cu siguranta ca mie greu si nu vreau sa accept, dar nu ma gandesc la asta. Negare, negare, negare… nu cred ca imi fac mai mult bine, dar cred ca e singura solutie de  soc acomodare, alta nu am gasit (exceptand cea cu plansete si tanguieli zilnice ca mie dor de ea, pe care nu o accept 🙂 ).

Astfel incat confirm regula mondiala conform caruia nu stii ce ai pana nu il pierzi, ca daca nu mi s-ar fi intamplat, nu prea eram de acord cu regula asta, toata viata am crezut ca ce am voi avea in continuare pentru ca asa e normal si mi se cunvine…

Voi ce ziceti, cum ati reactiona?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: