arhivă

Momente

Handmade-ul pt mine a inceput de mica. Se făcea că eram mică mică şi că mama mea era o femeie cu o personalitate puternică şi mereu agitată. Toată agitaţia asta se făcea că este de la faptul ca mereu avea de făcut câte ceva, de reparat sau modificat de adăugat ori de decupat ceva! Şi dacă tot vedeam eu că e de lucru, m+am apucat să o ajut şi eu.

Prima isprava în lumea handmade a fost ca am vrut să îmi fac rochiţă de mireasă. Şi cum altfel decât cu material alb dantelat, frumos, ca pentru o prinţesă. Ca să nu o mai lungesc  i-am tăiat rochia de mireasă a mamei bine păstrată (credea mama) în dulap ca să îmi fac eu rochie şi mănuşi de mireasă cum am văzut în revistă. Dacă stau să mă gândesc nu ştiu daca mama a reacţionat ca şi un mim (a rămas mută 😛 ) pentru că aveam ace în mână sau pentru că aveam bucăţi din rochia ei de mireasă în jurul meu.. sau poate amândouă?

Următoarea ispravă de care îmi amintesc implică o canapea de piele crem, nişte carioci foarteee colorate şi un perete prea alb şi plictisitor. De aceasă dată am complotat cu sora mea geamană şi am decis că atât canapeaua cât şi peretele sunt prea fără de culoare şi am hotărât să ii facem mamei o surpriză  şi să le colorăm să le facem mai vesele. Şi de data asta mama a făcut mimă şi a mimat că apreciayă efortul nostru de a înveseli atmosfera însă nu a aprobat metoda (ne-am ales cu pedeapsa şi până la urmă mama ne-a cumpărat table de scris şi colorat 😀 ).

Cred că am să încep o întreagă serie de poveşti din viaţa mea handmade! Da asta am să fac! Am avut împreună cu sora mea o grămadă de iniţiative handmade, de care mama nu s-a bucurat tot timpul dar pe care le-a încurajat ca astăzi să ajung să dezvolt o pasiune pentru chestiuţe făcute din suflet!

Lucrand in mediul asociativ non profit am de-a face cu multe tipuri de persoane. De cele mai multe ori sunt persoane care doresc o schimbare, sunt deschise si vor sa se implice in realizarea diferitelor proiecte ori scopuri comune. Pe de alta parte mai aveam si persoanele care considera inutil efortul nostru si ne considera fraieri. Ok, fiecare are dreptul la o parere si cu astfel de oameni nu am nimic deoarece atata pot atata dau. Dar cand intalnesc oameni care cred despre ei ca sunt foaret inteligenti si deschisi la mine, moderni si foarte interesanti care demonstreaza exact contrariul si au idei fixe si atitudine negativa, ba chiar contra fata de orice in afara de parerea lor pe astia nu ii pot accepta. Fiecare este liber sa faca ce si cum considera, insa de acolo pana a-ti impune parerea cum ca ea ar fi grandioasa si singura adevarata, mi se pare lipsa de educatie, egoism si cel mai important dovada de ignoranta crasa!

Cum te poti considera „open minded” cand parerile tale nu tin cont de argumente bine structurate sau nu, de fapte reale ori de dovezi, ci doar de ceea ce tu crezi ca vezi sau exista in situatia respectiva. Astfel de oameni merita tinuti intr-o tabara de socializare si umiliti pana nu invata ca pentru a-ti fi respectata parerea trebuie la randul tau sa respecti parerile altora si sa pleci capul in cazul in care cineva iti demostreaza ca nu esti atat de destept precum crezi ori ca el este mai destept ca tine, ori pur si simplu ca nu ai dreptate(cu argumentele de rigoare). Societatea actuala ne invata ca toti suntem foarte destepti, toti avem dreptate si toti suntem cei mai buni. Nu  am auzit de foarte mult timp „ai dreptate” sau „intradevar eu am gresit” sau „recunosc” sau „nu cunosc toate datele problemei astfel incat nu pot sa ma pronunt” sau „nu stiu”. Noi toti ne pricepem la toate, avem pareri despre orice cu toate ca nu putem detine toate informatiile. Nu mai stim recunoaste cand am gresit din cauza orgoliului imbatator insuflat de societatea asta plina de Becali, Zavoranca ori Clanul Butoane care ne demonstreaza de faot ca, sa ai scoala si educatie nu conteaza ca nici nu apari la TV nici nu ai un cuvant de spus pentru ca esti prost si nu te stii descurca in viata ca ei.

Urasc cum tinerii (printre care ma aflu si eu, cu diferenta ca am avut ambitia de a studia mai mult) invoca astazi ca nu conteaza sa ai multa scoala ci conteaza scoala vietii!!!! Cum asa? de cand scoala vietii iti ofera cultura generala? de cand aceasta iti ofera o specializare intr-o anumita materie ori intr-un anume „loc de munca”? De cand scoala vietii te educa cum sa te comporti in societate si cum sa comunici ori cum sa relationezi cu oamenii? Intradevar, degeaba detii teoria daca nu o poti practica, insa toate aste se invata la scoala, cu atat mai mult daca sunt parinti mai ignoranti ca si copii cine sa le deschida orizontul?

E foarte simplu sa te crezi destept si sa dovedesti doar aroganta si impertinenta. Eu vrea sa si demonstrati dragi tineri ca sunteti destepti cu fapte, nu cu gura! Vreau sa vad nu olipmici ca am impresia ca cer mult prea mult de la majoritatea, macar un 7 la bac, ca de aia ati facut 4 ani de scoala! Cel mai dureros este ca parintii acestor tineri sunt in mare parte la fel de ignoranti, la fel de smecheri si „descurcareti” si la fel de inculti, insa toti au scoala vietii si drept de vot si la opinii…si atunci cum sa te iei in gura cu ei care sunt mult mai multi decat ceilalti. ei au dreptate ca ei sunt „open minded”, noi ceilalti habar nu avem, suntem niste fraieri cu facultati si mastere, cu sute si mii de carti citite, cu joburi din greu „castigate” si cu opinii neascultate, ba chiar ignorate total!

In ziua de astazi iti este frica sa iti exprimi parerea pentru ca apare un ignorant mai sus descris si te desfiinteaza in 2 minute cu parerea lui. Si stai si te uiti uimit si ingrozit de cat de prost poate fi si cat de tare crede ca are dreptate. Si cu cat incerci mai tare sa il luminezi cu atata se inversuneaza mai tare si crede ca are tot mai multa dreptate. Dupa cum spune Mircea Eliade:

„Mediocritatea e cu atât mai impresionantă cu cât o descoperi într-o structură ce se crede deasupra mediocrității.”

 

Nu cred ca o sa inteleg vreodata care e faza cu cozile. De ce le place la romani sa se inghesuie indiferent de loc sau spatiu. Nu se poate sa stai la putina distanta unul de celalat pentru ca vin si se baga in fata ca si cum tu nu ai fi acolo. In mod respectuos, la o distanta minima de ceafa mea cred ca nu vor invata niciodata sa stea.

Nu inteleg de ce trebuie sa te inghesui, de ce trebuie sa te ingramadesti, de ce trebuie sa stai la 1 cm maxim distanta fata de celalat si sa ii mirosi toate mirosurile… nu cred ca o sa inteleg vreodata disperarea asta.

Un articol mai bun la fel si adresa pozei 🙂  : Presa in Blugi

Stiti cum se spune ca niciodata nu stii ce ai pana nu il pierzi? Ei eu stiam foarte bine ce am, insa parca nu pe deplin. Geamana mea, care trebuie sa intelegi ca este aproape ca o parte din mine, s-a decis aproape peste noapte ca s-a saturat de societatea nostra defecta, de secretare scarboase si oameni depresivi si s-a mutat in alta tara. Dap, nu a fost un soc, pentru ca asa e ea, ma astept la decizii astfel de dramatice si rapide din partea ei, insa totusi a fost o decizie fulger la care parca nu vroiam sa ma astept. Fara prea multe vorbe, in 3 saptamani sora mea a fost mutata, la un nou inceput, intr-o societate civilizata, care desigur nu e ca acasa (din toate punctele de vedere) insa va fi. Si eu… eu fara sa ma gandesc o secunda la mine am incurajat-o si ajutat-o cu tot ce am putut. Asta pana in momentul in care a plecat. Toate cele 3 saptamani au trecut ca o secunda iar eu m-am comportat absolut normal, interzicandu-mi sa ma afecteze aceasta chestie sau sa ma depresioneze faptul ca sora mea geamana cu care am „convietuit” timp de 24 de ani si care era o prezenta constanta si foarte importanta in viata mea pleaca si nu o voi mai vedea in fiecare zi, nu vom mai bea cafea impreuna, nu vom mai avea acea relatie speciala si nu vom ma lucra impreuna. Daca stau sa ma gandesc bine, eu nici nu am alte prietene, deoarece nu am avut niciodata nevoie si nici una nu s-a ridicat niciodata la nivelul sorei mele, astfel incat sa merite atentia mea. Vai ce greseala, si doar acum realizez cat de inchisa am fost.

Acum s-ar putea spune ca ma simt singura si parasita insa nu e asa. Eu cred ca inca nu realizez pe deplin, pentru ca m-am obligat sa nu ma las afectata si mi-am interzis sa ma gandesc la aceasta situatie. Dap, mi-am folosit creierul si nu inima si am gandit cat se poate de obiectiv situatia in care ea este fericita cu decizia ei si eu nu am nici un drept sa ma simt deprimata sau neindreptatata prin plecarea ei. Da, astfel ca nu imi aloc timp sa ma gandesc la ea, sau la ceea ce face, cum este sau ce vrea. Comunicam la telefon sau pe internet. Nu a plecat de rau sau de saracie din tara, nu a plecat la munca la capsuni, a plecat la cald si bine, si sunt convinsa ca o sa ii fie bine, ca e pe drumul cel bun.

Bineinteles ca imi lipseste, dar eu sunt un om „intreg” si nu din 2 parti, una care a plecat si una care mai este. Cu siguranta ca mie greu si nu vreau sa accept, dar nu ma gandesc la asta. Negare, negare, negare… nu cred ca imi fac mai mult bine, dar cred ca e singura solutie de  soc acomodare, alta nu am gasit (exceptand cea cu plansete si tanguieli zilnice ca mie dor de ea, pe care nu o accept 🙂 ).

Astfel incat confirm regula mondiala conform caruia nu stii ce ai pana nu il pierzi, ca daca nu mi s-ar fi intamplat, nu prea eram de acord cu regula asta, toata viata am crezut ca ce am voi avea in continuare pentru ca asa e normal si mi se cunvine…

Voi ce ziceti, cum ati reactiona?

Nu realizam ca pe an ce trece imbatranim, decat atunci cand este ziua noastra. Si ce ti si cu zilele astea, cum trebe sa dai de baut, vin prietenii si beau si mananca tot ce ai, si pe urma trebe sa mai speli si 1000 de pahare. In definitiv cred ca conteaza doar atentia pe care acestia ti-o acorda, si faptul ca ai cu cine sarbatorii. Anul acesta am sarbatorit departe de o parte geamana din mine (sora mea geamana) dar cadoul dulce pe care l-am primit parca a mai compensat putin absenta acesteia.

Si pe an ce trece, desi nu observi, prioritatile si actiunile se schimba. Pana acu 2 ani, nu stiam ce vreau si incotro ma indrept, ce vreau sa fac sau unde ma vad peste 5 ani. Asta nu stiu nici acuma, dar astazi am alte prioritati la 24 ani.Incepi sa te gandesti la cariera ta intr-un mod mai serios, incepi sa intelegi mai multe situatii, realizezi cate responsabilitati ai si mai ales care iti sunt asteptarile.

Astazi visez la o casuta a mea, cu gradina si multe flori, cu geamuri mari si perdele albe din matase, visez la oameni frumosi cu care sa discuti si pe care sa ii inviti la cina in curte printre plante verzi si fluturasi (tantari :P), visez la o societate in schimbare pentru care facem tot felul de proiecte si pe care vrem si putem sa o dezvoltam, visez sa fiu ocupata lucrand cu oameni, realizand proiecte si aducand bucurie, visez sa fiu un om la fel de onest si demn, si poate si mai bun, cu siguranta mai activ, visez la un atelier mic si dragut in gradina mea, unde sa imi tin instrumentele de chestiutit, unde sa merg s ama relaxez si unde imi pot da frau creativitatii.. dap, visez…

Pana atunci insa ma rezum la a-mi pastra integritatea ca om liber, la a avea grija de ceaa ce am si la a accepta si traii fiecare clipa exact asa cum este, facand-o eventulal mai buna. Dar totusi, visez in continuare, si la anu` o sa ved ce mai iese :).

Astazi m-am trezit foarte gingasa si iubitoare. Cel mai probabil se datoreaza pisicului meu Mutu care ma mangaia cu labuta pe fata in timp ce imi torcea in ureche sa ma trezesc. Si tragand roleta de la fereastra m-a imbatat lumina vioaie si soarele cald care s-a cam lasat asteptat in ultima perioada. Si ce bucurie sa nimeresc asa o duminica frumoasa. De precizat ca nu m-am trezit devreme, dar m-am simtit ca dimineata. Dupa un cappuccino dulce si un biscuite parca ceva ma indemna sa ma apuc de lucru, sa chestiutesc ceva ..  si ma simteam aproape fericita. Am inceput sa ma autosugestionez sa ma plimb prin casa si sa vad lucrurile de parca atunci le-as fi vazut prima data. E un sentiment ciudat, dar parca am apreciat mult mai mult cappuccino facut de iubitul meu si de asemenea discutia parca a fost motivanta. El nu e genul care sa ajunga de la servici si sa povesteasca ce a facut in ziua respectiva si nici nu ii place sa vorbeasca despre viitor. Dar astazi parca discutia noastra draguta mi-a aratat o alta fata a lui :). Astazi si dusul mi s-a parut mai dragut si parca mi-a dat energie. Astazi mi-am pus in minte  cateva lucruri de facut si astazi parca m-am motivat sa incerc mai mult, sa fac mai multe si sa realizez mai multe pentru mine. Astazi am fost fericita! … si cat de simplu e! Astazi ceva m-a motivat sa inteleg mai bine ce vreau sa fac si sa apreciez mai mult ceea ce am. Astazi am vazut cata iubire e in jurul meu si in lucrurile marunte carora nu le dai importanta niciodata! Astazi cred ca Dumnezeu m-a bagat in seama! 🙂

Astazi continui sa traiesc insa incep sa exist altfel impreuna cu primavara. Astazi aproape ca a trecut, iar maine vreau sa fiu la fel. Astazi imi amintesc de prieteni vechi, dar maine sper ca o sa ii si vad.

Astazi a fost o zi reusita, astazi iubesc, astazi mi-e dor si astazi sunt fericita!

%d blogeri au apreciat asta: